• Facebook
  • Instagram
  • Email
  • Română
  • English
The Happy Kid
  • Home
  • Călătorii în țară
  • În jurul lumii
    • Europa
      • Austria
      • Cipru
      • Elvetia
      • Grecia
      • Italia
      • Romania
      • Spania
      • Ucraina
    • Asia
      • Emiratele Arabe
      • Malaezia
      • Sri Lanka
      • Thailanda
      • Vietnam
    • Africa
      • Egipt
      • Tanzania
    • America de Nord
      • Mexic
    • America Centrala
      • Bonaire
      • Cuba
      • Curacao
    • America de Sud
      • Columbia
      • Peru
  • Recomandări
    • Sfaturi de calatorie
    • Locuri Favorite
    • Review-uri
  • Lifestyle
  • Călătorește cu noi
  • Cine suntem
Călătorește cu noi  /  ianuarie 20, 2023

Haideți cu noi la Gardaland în minivacanța de 1 Mai

Haideți cu noi la Gardaland în minivacanța de 1 Mai

După excursia din primăvara trecută la Madrid, unde ne-am distrat tare bine împreună cu un grup de familii cu copii, am promis că vom reveni și cu alte vacanțe similare. Așa că reperăm experiența aproape în aceeași perioadă, tot cu program făcut 100% pentru copii, dar de această dată în Italia, la superbul Lago di Garda. Ne-am inspirat și din excursia organizată de Creștem și Călătorim la Gardaland anul trecut, în minivacanța de Rusalii, când participanții au avut parte de experiențe minunate, iar feedback-ul a fost extrem de bun.

Dar hai să vă povestesc pe îndelete ce pregătim pentru această excursie sub marca Family Travel Bubble, împreună cu Familia Hai Hui, agenția noastră parteneră care ne ajută cu toate detaliile logistice și administrative.

De ce o excursie de grup la Gardaland în minivacanța de 1 Mai

Sigur și voi încercați să nu ratați vreo zi liberă pentru a fugi într-o vacanță, astfel că ar fi păcat să nu profităm sărbătoarea de 1 Mai care se nimerește în zi de luni. Am făcut un program scurt, dar cu multe activități și distracție, pentru care avem nevoie doar de o zi liberă în plus (că oricum cine mai lucrează sau face școală vinerea, înainte de un weekend prelungit!).

Am ales zona lacului Garda pentru ca aici găsim o mulțime de atracții pentru copii, dar și promenade pentru plimbare sau orășele cochete. Finalul primăverii este minunat aici, fără căldura dogoritoare a verii sau aglomerația din perioada de concedii și vacanțe școlare.

Gardaland e un super parc de distracție, cu 32 de atracții pentru diverse vârste, și care a fost recent renovat. Avem aici de la zona Peppa Pig World, trenulețe și carusele pentru copiii de vârstă mică, și până la cinema 4D sau rollercoaster-e care îi pun în dificultate chiar și pe adulți. Mai e în apropiere Sea Life Aquarium, Parco Natura Viva și Movieland The Hollywood Park, deci nu vom avea timp să ne plictisim!

Nu în ultimul rând, este minunat pentru copii să se poată bucura de cele văzute și trăite în vacanță împreună cu alți copii de vârste similare. E o cu totul altă experiență decât atunci când sunt doar cu noi, părinții. Și, haideți să recunoaștem, și pentru noi e mai ușor când cel mic are parteneri de joacă sau când nu trebuie să ne dăm zeci de ture în trenuleț, ci fac gașcă cei mici împreună.

Care e programul vacanței de 1 Mai la Gardaland

Vineri, 28 aprilie, dis de dimineață, ne îmbarcăm pe zborul Wizz Air spre Bergamo. Noi plecăm din Cluj, dar puteți să alegeți să zburați din București și ne vom întâlni pe aeroportul de destinație, întrucât zborurile ajung la diferență mică de timp. În Bergamo ne întâlnim cu toții și suntem preluați de autocarul de transfer spre sudul lacului Garda, unde ne vom petrece vacanța.

Ne cazăm la Hotel Parchi del Garda, perfect amplasat la doar 10 minute distanță de Gardaland, dar aproape și de zonele de promenadă din jurul lacului.

După prânz mergem în plimbare să vizităm Sea Life Aquarium, unde găsim peste 5.000 exemplare din aproximativ 450 de specii marine. Un adevărat spectacol pentru copii, care vor putea să vadă viețuitoarele din ape dulci, din oceane sau din Amazonia, până și rechini sau lei de mare, vor putea trece printr-un tunel subacvatic și vor găsi chiar și o epava. Pe lângă asta, o serie de acvarii sunt interactive, iar cei mici pot observa îndeaproape stele de mare sau ouă de rechin.

La întoarcere, avem timp de joacă sau de o plimbare în zona lacului Garda.

Sâmbătă, 29 aprilie, după un mic dejun delicios la Hotel Parchi del Garda, ne îndreptăm spre Gardaland, un parc de distracții pentru toate vârstele.

Cei mai mici vizitatori vor avea o zi de pomină la Peppa Pig World, un mini parc de distracții de unde sigur nu vor mai dori să plece, iar copiii mai mari se vor distra în partea principala Gardaland. Aici puteți alege între noua atracție Jumanji, în care veți naviga cu un jeep prin diverse zona de aventura, rollercoaster-e, plimbări cu barca pe râuri vijelioase sau caruseluri de tot felul. Va fi o zi cu distracție garantată!

Duminică, 30 aprilie, avem o activitate opțională dedicată animalelor. După micul dejun, ne îmbarcăm în autobuzul special pregătit și mergem la Parco Natura Viva. Acesta s-a deschis în 1969 și este casa a peste 1.500 de animale din 250 de specii. Natura Viva este împărțit în două: Safari Park, unde se poate intra doar cu mașina, și Fauna Park, zona pietonală. Activitatea de baza a parcului este conservarea și înmulțirea speciilor sălbatice, în coordonare cu instituții zoologice din Europa.

Vom începe vizita cu zona de safari, după care vom continua în propriul ritm cu restul parcului. După amiază autocarul ne va transporta înapoi la hotel și putem finaliza ziua cu o plimbare pe malul lacului.

Luni, 1 mai, ne lăsăm bagajele la hotel și, cine dorește, ne poate însoți la un nou parc de distracții, Movieland The Hollywood Park. Găsim aici peste 20 de atracții și numeroase show-uri tematice, de la jeep-uri cu care ne putem aventura într-o lume a dinozaurilor, la expediții intergalactice, case bântuite și multe-multe altele.

După masă suntem preluați de autocar pentru a fi duși la aeroport, de unde ne îmbarcăm pe zborul Wizz Air spre București sau Cluj-Napoca. Copiii sunt obosiți, dar fericiți de experiențele trăite și încântați de noii prieteni pe care i-au cunoscut în această minunată vacanță.

Cât costă vacanța cu copiii la Gardaland

Costul de participare în excursia organizată de noi în minivacanța de 1 Mai la Gardaland este de:

  • 850 euro / adult, loc în cameră dublă
  • 650 Euro / copil între 10 – 17,99 ani
  • 550 Euro / copil între 4 – 9,99 ani
  • 400 Euro / copil între 2 – 3.99 ani
  • 150 Euro / infant pana la 1.99 ani, fără loc la avion

​Tarifele sunt pentru doi adulți care împart camera cu 1-2 copii; pentru cazul în care într-o camera se vor caza 1 adult și 1 copil, prețul este cel pentru 2 adulți.

Până la data de 31 Ianuarie avem și un cod de reducere de 50 euro/participant (inclusiv pentru infant): Garda50FTB.

Plănuim un grup mic, de 8-10 familii, deci recomandăm să vă hotărâți cât mai repede!

Ce este inclus în pachet și ce nu

Tariful mai sus menționat include:

  • Zbor București – Bergamo, respectiv Cluj-Napoca – Bergamo, și retur, cu taxe de aeroport și bagaj de mână cu dimensiunea maximă 40x30x20 cm
  • Transfer aeroport Bergamo – Hotel Parchi del Garda și retur
  • 3 nopți de cazare cu mic dejun inclus la Hotel Parchi del Garda (sau similar)
  • Intrarea la Gardaland
  • Intrarea la Sealife Aquarium

Noi vom fi bineînțeles acolo, împreună cu voi la toate activitățile, și vă vom oferi tot suportul și informațiile de care aveți nevoie.

Nu sunt incluse în preț:

  • Asigurarea medicala de călătorie și asigurare storno
  • Taxa de bagaj suplimentar și selectarea unor locuri speciale în avion
  • Mesele, cu excepția mic dejunului (opțional se poate selecta și cină, cu tarif extra)
  • Cheltuielile personale
  • Vizitele opționale, conform programului (Parco Natura Viva, Movieland)

Activități opționale

Excursia la Parco Natura Viva, cu transport dus-întors inclus:

  • 35 euro/adult sau copil peste 13 ani
  • 20 euro/copil 6-12 ani
  • gratuit copil până la 5 ani

Excursia la Movieland, cu transport dus-întors inclus:

  • 40 euro/adult sau copil peste 140 cm
  • 30 euro/copil 100-139 cm
  • gratuit copii sub 100 cm

Va recomandăm și pachet pentru cină la Hotel Parchi del Garda, pentru a nu mai avea nici o grijă la întoarcere după toate activitățile din timpul zilei. Costul acesteia este de:

  • 30 eur/adult sau copil peste 12 ani
  • 20 eur/copil 3-11 ani
  • gratuit/copil până la 2 ani

Cum vă puteți înscrie pentru a veni împreună cu noi

Pentru înscriere trimiteți un mail către contact@familytravelbubble.ro și familiahaihui@gmail.com, cu numele și prenumele călătorilor, precum și cu data de naștere a copiilor. Până la data de 31 Ianuarie, nu uitați de codul de reducere Garda50FTB, pentru reducere de 50 euro/participant (nu se aplică pentru infant).

La înscrierea în excursie, pentru rezervare și garantarea locului se achită un avans de 50%, diferența de tarif urmând a fi achitată până la data de 15 martie. Plățile se vor face pe baza contractului și a facturilor emise de agenția parteneră, în ron sau euro conform preferințelor voastre.

Abia așteptăm să ne cunoaștem și să mergem în vacanță împreună!

Dacă vrei sa fii la curent cu ce excursii de grup mai organizam, te rugăm sa te înscrii la newsletter-ul nostru:

Înscrie-te la Newsletter
Tweet
Pin
Share
0 Shares

Navigare în articole

Haideți cu mine într-un city break de ziua noastră – Weekend de martie cu fetele la Colmar
Vacanță cu copilul în Austria – Lecții de schi la Stuhleck

Share your thoughts Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cine suntem

Doi părinți pasionați de călătorii, plus un prichindel care pare să ne împărtășească dorința de explorare. Citește în continuare…

Pentru mai multe idei de călătorii alături de copii, sfaturi, sugestii și opinii, te așteptăm în Grupul Familiilor Călătoare.

Follow on Instagram

SEARCH

  • Facebook
  • Instagram
  • Email

Creștem și Călătorim, Momadica, On My Way, Părinți Călători, Piciorușe Călătoare, Travelista

  • Elara Pro by LyraThemes.com
  • by The Happy Kid