Am călătorit foarte mult împreună cu băiețelul nostru și am avut astfel cele mai frumoase experiențe de familie. Tocmai de aceea ne amintim cu mare drag primul road-trip împreună și prima noapte petrecută la hotel. Am fost pe când el avea doar câteva săptămâni, aproape de Cluj, la Castelul Haller.
Atunci când ai un copil te transformi foarte mult, însă pasiunile tale nu se schimbă. Astfel că, după câteva săptămâni de scutece, sesiuni interminabile de alăptat și nopți nedormite, am început să plănuiesc prima excursie împreună. Am găsit și momentul perfect, aniversarea de 2 luni a lui Eric, ce coincidea cu ziua de naștere a lui Andrei. Am pus la cale o surpriză, care trebuia să fie și într-o locație pe măsură. În final, după mai multe căutări, am ales Castelul Haller, o clădire în stil baroc veche de 200 de ani transformată în hotel, la doar 2 ore distanță de Cluj.
Poți afla mai multe detalii despre Castelul Haller sau poți face o rezervare aici.
Reședința contelui din Ogra a fost stabilită pentru prima dată în secolul XVII, însă doar crama actuală din e din acea vreme. Clădirea principală, transformată acum în spații cazare, a fost construită în secolele XVIII-XIX, în stil baroc. Acele vremuri au fost perioada de glorie a conacului, aici fiind centrul economic și cultural al zonei. Treptat, la începutul secolului XX, Ogra a scăzut în importanță. După al doilea război mondial, conacul a fost preluat de comuniști și s-a degratat extrem de mult, fiind utilizat în scopuri administrative. În anii ’90 domeniul a fost recâștigat de proprietarii de drept; în ultimii ani a fost restaurat și introdus în circiutul turistic. Castelul Haller este primul vechi conac din regiune amenajat ca hotel și restaurant.
Încă de la intrare, am fost impresionați de aleea străjuită de copaci înfloriți și de grădina perfectă pentru relaxare. Clădirea e simplă la exterior, însă interiorul păstrează foarte bine stilul original. De la ușile mari cu decoruri somptuoase, la scârțâitul parchetului din lemn și mobila masivă, cu detalii sculptate, toate ne-au transpus înapoi în epoca de glorie a acestei clădiri. Gazdele au făcut o treabă excelentă prin a păstra atmosfera veche aristocrată; procesul de restaurare a fost apreciat până și de Ordinul Arhitecților din România. Întreaga imagine e completată de pianul vechi, picturi și fotografii de mai bine de o sută de ani sau cărți și obiecte personale aparținând familiei Haller. Pe măsură ce parcurgi coridoarele, te simți transpus în acele vremuri; doar comfortul modern îți amintește că ești de fapt în secolul XXI.
Restaurantul s-a ridicat și el la nivelul așteptărilor. De la mâncarea delicioasă, la platingurile sofisticate, ampla selecție de vinuri și servirea ireproșabilă, totul a fost la absolut perfect.
Pentru a avea mai multe opțiuni de petrecere a timpului liber, noii proprietari au dat un aer modern locului adăugând un mic centru spa într-o parte a grădinii. Ne-am bucurat aici de o baie în apă sărată și ne-am relaxat în jacuzzi în vreme ce Eric dormea liniștit pe un șezlong. Andrei a primit restul surprizei pentru ziua lui, o sesiune de masaj de relaxare, de care a fost extrem de încântat.
Acum, când îmi amintesc cât de bine ne-am simțit la Castel Haller și cât de frumos este restaurat acel loc, mi-aș dori să vad mai multe conace din Transilvania transformate în același mod. Sunt prea multe vechi clădiri în ruină și mult prea multe construcții noi, fără nici un fel de farmec și personalitate. Poate ar trebui să ne concentrăm mai mult pe valorificarea a ceea ce avem deja, pe istorie și pe readucerea la viață a vechilor povești. Sunt sigură că am avea cu toții foarte mult de câștigat din asta!