• Facebook
  • Instagram
  • Email
  • Română
  • English
The Happy Kid
  • Home
  • Călătorii în țară
  • În jurul lumii
    • Europa
      • Austria
      • Belgia
      • Cipru
      • Danemarca
      • Elvetia
      • Franța
      • Grecia
      • Italia
      • Malta
      • Marea Britanie
      • Romania
      • Slovacia
      • Spania
      • Ucraina
    • Asia
      • Emiratele Arabe
      • Indonezia
      • Malaezia
      • Sri Lanka
      • Thailanda
      • Vietnam
    • Africa
      • Egipt
      • Mauritius
      • Seychelles
      • Tanzania
    • America de Nord
      • Mexic
      • SUA
    • America Centrala
      • Bonaire
      • Cuba
      • Curacao
    • America de Sud
      • Columbia
      • Peru
  • Recomandări
    • Sfaturi de calatorie
    • Locuri Favorite
    • Review-uri
  • Lifestyle
  • Călătorește cu mine
  • Cine sunt
Favorite, Review-uri, Romania  /  mai 7, 2020

Top 5 cazări favorite în România

Top 5 cazări favorite în România

Se pare că anul acesta, de voie, de nevoie, călătoriile vor fi puține și într-o arie mai restrânsă, probabil în mare parte doar în țară. Hai să fim optimiști, că avem ce vedea în România, nu e chiar așa o problemă. Situația generală favorizează cu siguranță cazările mici, mai intime sau cu circuit închis; oricum acestea sunt favoritele noastre și de câte ori avem ocazia preferăm o căsuță retrasă unui resort aglomerat.

Vă prezint mai jos cinci dintre locurile unde ne-am simțit cel mai bine în timpul excursiilor noastre prin România. Nu am vrut să mă limitez la Transilvania și partea de nord a țării, însă avem tendința să nu depășim 200-300 km în jurul Clujului atunci când călătorim în România. Astfel și topul nostru se cam rezumă la această arie. Însă aștept sugestii de locuri minunate și în alte regiuni, poate anul acesta reușim să ne mobilizăm mai mult!

1. Raven’s Nest

Raven's Nest Transylvania

De departe locul nostru favorit pentru a evada din viața de zi cu zi! Am fost prima dată la Raven’s Nest acum aproape 3 ani, iar de atunci l-am mai vizitat de câteva ori. E locul unde ne încărcăm cu energie pozitivă și unde (ne) găsim liniștea. Respectul pentru tradiții și natură, plus atenția pentru clienții care îi trec pragul, fac din Raven’s Nest un loc cum puține mai găsești.

Poți citi mai multe în articolul nostru dedicat sau pe site-ul Raven’s Nest, unde poți face și o rezervare. Ai grijă, funcționează doar în regim de circuit închis, deci nu poți intra pe proprietare fără o rezervare! Raven’s Nest este închis în sezonul rece datorită poziției izolate, inaccesibilă pe timp de iarnă.

Raven's Nest Observation Deck
Raven's Nest

2. Cincșor

Auzisem de ceva vreme de Casele de Oaspeți de la Cincșor, însă doar în acest an am reușit să ajungem acolo. Am găsit un loc liniștit, unde chiar simți că ești un musafir, nu un simplu turist. Casele de oaspeți din Cincșor au fost dezvoltate treptat și sustenabil, prin restaurarea unor clădiri vechi ale comunității, cum ar fi școala sau casa parohială. Aici te poți relaxa în voie, însă ai și ce vizita în zonă; peisajul rural este absolut fermecător, iar bisericile fortificate din regiune sunt celebre în toată Europa.

Vezi aici mai multe detalii despre Casele de Oaspeți de la Cincșor, inclusiv disponibilitatea unei rezervări.

3. Magnolia Resort

Maramureșul este regiunea pe care am explorat-o cel mai mult în țara noastră. Ce-i drept, sunt atât de multe de vizitat în Maramureș încât oricum nu le-am epuizat încă. Iar oamenii sporesc farmecul zonei prin ospitalitate, simplitate și prin modul în care își păstrează tradițiile. Din toate locurile unde am stat în Maramureș, la Magnolia Resort ne-a plăcut cel mai mult. E un loc retras și liniștit, cu o curte mare și câteva căsuțe care combină excelent modernul și confortul cu elementele tradiționale de arhitectură maramureșeană.

Situat în Viseul de Sus, la doar câteva minute distanță de locul de plecare al celebrei Mocănițe, Magnolia Resort este perfect pentru a explora satele maramureșene. Poți citi mai multe detalii despre Magnolia Resort sau opinii ale altor călători care le-au trecut pragul.

4. Zabola

zabola

Zabola Estate a fost, cred, primul loc de acest gen pe care l-am vizitat și e unul din cele mai romantice locuri din România. A fost în urmă cu câțiva ani, într-un weekend surpriză de ziua mea, cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi! Domeniul uriaș, de sute de hectare, cu pădure și lac, include un conac plus clădiri anexe, vechi de sute de ani, toate transformate în camere de oaspeți.

Poți verifica aici disponibilitatea camerelor de la Zabola; principala problemă va fi să te hotărăști pe care să o alegi, fiecare având farmec și individualitate proprie.

zabola estate

5. Amfiteatrul Transilvania

Amfiteatrul Transilvania

Am vizitat Amfiteatrul Transilvania în urmă cu doi ani, de ziua lui Eric, și a fost ca într-o poveste de iarnă. Peisajul absolut fabulos și casele vechi restaurate cu puternice accente artistice ne-au făcut să ne amintim mult timp de weekendul petrecut aici. Încă avem în plan să ajungem la Amfiteatrul Transilvania și în sezonul cald, pentru a putea explora mai mult natura din zonă. E un loc prea frumos și plin de energie pozitivă pentru a-l vizita doar o dată!

Dacă vreți și voi să ajungeți la Amfiteatrul Transilvania, puteți verifica camerele disponibile și prețurile, precum și opiniile altor turiști care l-au vizitat.

Winter in the Carpathians
Swing at Amfiteatrul Transilvania
Amfiteatrul Transilvania Restaurant

Ce alte cazări deosebite ne puteți recomanda în România, locuri care v-au impresionat prin caracterul lor unic și prin serviciile ireproșabile?

Pentru mai multe idei de călătorii alături de copii, sfaturi, sugestii și opinii, te așteptăm în Grupul Familiilor Călătoare.

Grupul Familiilor Călătoare
Tweet
Pin
Share
0 Shares

Navigare în articole

Călătorie în timp la Castelul Haller
Ktima Bellou – o altă față a Greciei

Related posts

Locuri de vizitat cu copiii în Hunedoara și în împrejurimi
Romania  /  august 30, 2021
7 Comments

Locuri de vizitat cu copiii în Hunedoara și în împrejurimi

Obiective turistice pe care să nu le ratezi în Maramureș
Romania  /  februarie 18, 2021
6 Comments

Obiective turistice pe care să nu le ratezi în Maramureș

Weekend la Bran
Romania  /  decembrie 7, 2019
6 Comments

Weekend la Bran

Share your thoughts Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cine sunt

city break londra cu copiiiScriu periodic despre aventurile prin lume alături de un copil, sau solo, dar și amintiri din excursii din trecut sau sfaturi de călătorie pentru a-ți putea planifica mai bine vacanțele viitoare. Citește în continuare…

Pentru mai multe idei de călătorii alături de copii, sfaturi, sugestii și opinii, te așteptăm în Grupul Familiilor Călătoare.

SEARCH

infinitefootprints.ro

Forever a sunset lover 🥹🧡 Forever a sunset lover 🥹🧡
Absolut de fiecare dată… 🤭🥰🌍🩵💫 Absolut de fiecare dată… 🤭🥰🌍🩵💫
Nimic nu se compară cu prima ieșire la bălăceală d Nimic nu se compară cu prima ieșire la bălăceală din acest sezon!

Să avem o vară cu soare și veselie!
Multi ne-ati intrebat in ultimii ani de planuri pe Multi ne-ati intrebat in ultimii ani de planuri pentru vacanta de sarbatorile de iarna, si iata ca anul acesta venim cu un program pentru aceasta perioada.

Va invitam sa petrecem Revelionul impreuna intr-o locatie exotica, ce m-a fascinat de prima data cand am ajuns acolo: 🇱🇰 Sri Lanka.

Vom merge in perioada 28 Decembrie 2026 - 9 Ianuarie 2027, cu un program anume gandit pentru familii cu copii.

Vom explora dealuri acoperite cu plantatii de ceai 🍃, parcuri naturale cu turme de elefanti 🐘, plaje aurii marginite de cocotieri 🏝️, temple magnifice sau orăşele coloniale. Vom degusta mancaruri delicioase 🍲, cu o multitudine de gusturi si arome, ne vom bucura de timp impreuna si de natura superba, vom lega noi prietenii si vom crea amintiri de neuitat in familie 🥰.

Noaptea dintre ani o vom petrece intr-o locatie de exceptie 🎇, la The Grand Heritage Hotel in Nuwara Eliya, fosta resedinta a guvernatorului britanic al insulei, unul din cele mai faimoase hoteluri de pe insula.

Mergem in Sri Lanka cu un grup mic, de 5-6 familii, hai sa ne auzim in privat daca va tenteaza o astfel de aventura!
Am reușit să mergem chiar și la o degustare de vin Am reușit să mergem chiar și la o degustare de vin 🍷 în vacanța cu copiii în Emilia-Romagna. Ba chiar li s-a părut interesant 🤭.
Nu mai încercasem Lambrusco înainte, însă m-a convins după primul pahar și am ajuns astfel în vizită la @cleto_chiarli, cel mai vechi producător de Lambrusco din zona Modena. După ce am testat mai multe sortimente și am aflat detalii despre istoria lor, am căutat daca îl găsesc și în România. Bineînțeles că da, deci știm care va fi noua băutură vara asta 🤭🍷!
Nu poți vizita Emilia-Romagna fără să ajungi la o Nu poți vizita Emilia-Romagna fără să ajungi la o fabrică de Parmegiano Reggiano! E una din cele mai interesante experiențe culinare pe care le-am avut în Italia, și educativă în același timp.

Am aflat, printre altele:
🔸de ce parmezanul afldevărat nu are lactoză
🔸cu ce diferă Parmegiano Reggiano de parmezan în general și de ce e specială producția din această regiune
🔸de ce trebuie folosit laptele proaspăt muls, fără să fie refrigerat
🔸ce văcuțe dau cel mai bun lapte pentru acest sortiment de brânza
🔸care este cel mai interesant job din această industrie și cum se certifică fiecare roată de Parmegiano Reggiano
Cea mai mișto mașină în care am urcat, cu cel mai Cea mai mișto mașină în care am urcat, cu cel mai simpatic șofer posibil 🥰
Vacanța de 1 Mai a început cu o plimbare lejeră pr Vacanța de 1 Mai a început cu o plimbare lejeră prin Modena, cu al său centru vechi parte din patrimoniul UNESCO, cu catedrala veche de aproape o mie de ani și cu 200 și ceva de trepte urcate în Turnul Ghirlandina pentru a admira orașul de sus.
N-am prins în poze pastele cu ragu alla bolognese sau tortellini con crema di parmigiano, tradiționalele gnocco fritto și bineînțeles înghețata, nelipsită din orce vacanță în Italia.
Fiecare călătorie ne schimbă, își lasă o amprentă Fiecare călătorie ne schimbă, își lasă o amprentă asupra noastră. Iar în timp, încet, evoluăm…

Când am început The Happy Kid, totul era diferit — etapa în care eram, felul în care călătoream, cum vedeam lumea, viața în sine.

Între timp, lucrurile au crescut și s-au schimbat. Iar odată cu ele, și felul în care vreau să-mi aștern gândurile aici și poveștile pe care aleg să le las.

Spațiul acesta rămâne despre călătorii ca stil de viață.

Despre drumurile nesfârșite pe care le parcurgem și despre urmele pe care le lasă în noi. 🤍

De azi, The Happy Kid devine
Infinite Footprints ♾️ 👣

Vă mulțumesc că sunteți parte din călătoria mea 🤍.
Follow on Instagram

  • Facebook
  • Instagram
  • Email

Creștem și Călătorim, On My Way, Părinți Călători, Piciorușe Călătoare, Travelista

  • Elara Pro by LyraThemes.com
  • by The Happy Kid