Foarte rar mergem fără Eric în vacanță și, de fiecare dată alegem o destinație sau un program care n-ar fi tocmai potrivite pentru el. Nu mă înțelegeți greșit, chiar cred că poți merge oriunde împreună cu copiii și să ai o vacanță minunată, însă nu cu aceleași activități și așteptări. Așa am ales regiunea Champagne din Franța pentru un weekend lung doar pentru adulți. A fost o vacanță relaxantă cu, ați ghicit, multă șampanie :), dar și foarte educativă. Am vizitat mai multe case de șampanie, am învățat despre istoria sa și, pe măsura ce am aflat mai multe detalii, am înțeles mai bine prețurile ridicate, precum și renumele șampaniei.
Cum să organizezi o vizită în Champagne
Pentru noi, din Cluj, cel mai simplu mod de a ajunge în Champagne a fost să zburăm cu Wizz Air în Beauvais, la aproximativ 2 ore distanță de Reims, capitala regiunii. Cu siguranță există și variante de transport în comun, însă ai nevoie de o mașină pentru a putea explora în voie zona și pentru a admira panorama oferită de dealurile acoperite cu podgorii.
Cea mai autentică experiență aici e la începutul toamnei, când are loc culesul strugurilor. Însă și vara e superb, cu viile încă verzi. Totuși, dacă mergi ca și noi, în luna august, să iei în calcul că e cea mai lejeră perioadă a anului pentru viticultori și pentru producătorii de șampanie, deci unele locuri au program redus sau chiar pot fi închise din cauza concediilor.
Noi am stat în Reims, unde recomand să vă cazați în zona centrală, cu o atmosferă foarte plăcută și unde ai totul la îndemână. Doar pentru un city break în Reims nu ai nevoie de mașină, e foarte ușor de vizitat ca pieton. Însă noi am ajuns și în Eperney și câteva din satele pitorești din Champagne, pe care ar fi păcat să le ratați.
Vezi aici mai multe variante de cazare în zona Champagne.
Ce case de șampanie am vizitat în Champagne
Deși în general mă ocup eu de programul vacanțelor noastre, în cele mai mici detalii, în Champagne am ajuns fără să am deloc temele făcute. Asta pentru că prietenii cu care am fost sunt foarte buni cunoscători ai industriei vinurilor și șampaniei, motiv pentru care au selectat ce case de șampanie vizităm. Eu pot doar spune că am fost extrem de încântată de întreaga experiență!
Inițial când am auzit că vom vizita 5 case de șampanie am crezut că mă voi plictisi după primele 2-3. Nimic mai greșit! Fiecare a avut un stil propriu și o abordare diferită a experienței, încât fiecare vizită a avut unicitatea sa. În plus, câteva din marile case de șampanie au avut contribuții majore în dezvoltarea industriei și în perfecționarea băuturii pe care o avem azi, despre care chiar nu știam nimic până acum.
Bineînțeles că la fiecare din casele de șampanie vizitate am făcut un tur al pivnițelor, ni s-au explicat particularitățile procesului de producție, istoria familiei și a brandului, iar la final am degustat 2-3 sortimente.
Nu vreau să intru aici în toate detaliile producției, despre care puteți citi pe site-urile producătorilor, și nici să îmi dau cu părerea despre care șampanie mi-a plăcut cel mai mult, fiind ceva mult prea subiectiv. Vă spun doar pe scurt ce case de șampanie am vizitat și ce am apreciat la fiecare din ele, urmând să alegeți voi care vă atrage cel mai mult:
- Veuve Clicquot – cred că a fost vizita care m-a impresionat cel mai mult, prin istoria familiei, devenită brand internațional, și modul în care aceasta a revoluționat producția de șampanie acum peste 200 de ani
- Ruinart – cea mai veche casă de șampanie, datând din anul 1729 și cu o pivniță naturală extrem de spectaculoasă
- Moet-Chandon – șampania imperială din vremea lui Napoleon, brandul cu cele mai multe sticle de șampanie vândute pe plan mondial
- Billecart-Salmon – o casă de șampanie mică, de care trebuie recunosc că nu auzisem până atunci, și unde am avut parte de un tur complet și extrem de elegant
- Pommery – un domeniu modern, cu o arhitectură diferită față de tradiționalul regiunii și cu extrem de multă artă integrată în experiența vizitatorilor
Mi-ar fi greu să recomand una dintre casele de șampanie vizitate, însă, când mergeți în Champagne, neapărat să ajungeți la unul din producătorii de șampanie de la marginea orașului Reims. Aici, vechile crayere au fost transformate în pivnițe pentru păstrarea șampaniei și oferă o experiență autentică și inedită. Crayere sunt grote săpate cu sute de ani în urmă în stânca de calcar pentru a extrage roca ce se folosea ca material de construcție. În prezent acestea formează un labirint de kilometri întregi în subteranul Reims și oferă în mod natural condițiile ideale (temperatură, umiditate, întuneric) pentru producția și învechirea șampaniei. Dacă ajungeți vara aici, neapărat să aveți haine potrivite, temperatura în subteran fiind constantă tot timpul anului.
Alte activități în Champagne
În vacanță în Champagne, și atunci când nu vizitezi case de șampanie, ai o mulțime de alte activități ce se învârt tot în jurul acesteia:
- Ruta șampaniei – mari porțiuni de drum între Reims și Epernay sunt foarte pitorești, cu dealuri acoperite de podgorii și numeroase puncte unde poți opri pentru poze sau chiar pentru un picnic
- Hautvilles – satul aflat pe un deal mai înalt, cu o panoramă superbă asupra podgoriilor din jur, și unde am vizitat abația Sf. Peter, locul în care Dom Perignon a început istoria șampaniei
- Muzeul Șampaniei și al arheologiei regionale – un muzeu foarte interesant aflat în superbul Chateau Perrier, exact peste drum de sediul Moet-Chandon din Epernay
Ne-ar fi plăcut să ajungem și la Pressoria – Voyage sensoriel au coeur du Champagne, însă am văzut abia în dimineața în care ne îndreptam spre Epernay că este închis în zilele de joi.
Reims este supranumit capitala șampaniei, dar poți organiza un city break aici și cu alte activități. În trecut Reims a fost locul unde erau încoronați regii Franței. Această tradiție datează încă din 496, de la botezul regelui Clovis al francilor, moment crucial în istoria Franței și pentru răspândirea creștinismului în Europa. Catedrala Notre Dame de Reims a fost construită aici în secolul XIV și a devenit locul tradițional de încoronare. E extrem de impresionantă, una din cele mai mari catedrale din Franța, înscrisă în patrimoniul UNESCO din anul 1991. Parte din același obiectiv UNESCO e și Bazilica Sf. Remi, ce datează din secolul XI și e cea mai mare biserica in stil romanic din nordul Franței.
Pentru mai multe idei de călătorii alături de copii, sfaturi, sugestii și opinii, te așteptăm în Grupul Familiilor Călătoare.