Lecții la 3 ani în jurul lumii

În ultimul an am auzit de mult prea multe ori opinii de genul “Pentru ce vă obosiți cu copilul pe drumuri/E o risipă de timp/bani/energie, că oricum nu o să își aminteasca nimic“. Da, cu siguranță nu își va aminti pe viitor pe unde am fost și ce am făcut, însă am convingerea că această experiență i-a influențat deja personalitatea. Viața nu e doar despre ce îți amintești în mod conștient.

Totuși, deși are doar 3 ani, am povestit de fiecare dată despre locurile pe care le vizitam. Și de fiecare dată ne-a pus întrebări și a făcut remarci neașteptate, care ne demonstrează încă o dată cât de prezenți sunt copii în ceea ce facem; e nevoie doar să avem răbdare și încredere în ei.

Hai să mergem undeva cu oameni civilizați unde nu pute

Călătorind atât de mult și prin locuri foarte diferite, Eric a învățat extrem de rapid cum arată mediul în care se simte cel mai bine și ce trebuie să facă pentru a-l menține așa. În Vietnam, apoi în Cambodgia, a învățat o bună lecție despre curățenie și mizerie și chiar nu mai e nevoie să îi explicam că nu aruncăm gunoiul pe jos. În taxi în drum spre aeroport, după ce am petrecut 5 zile în Phnom Penh, m-a rugat “Hai să mergem undeva cu oameni civilizați unde nu pute, m-am săturat de mizerie!”. Orice lecție se învață mult mai bine atunci când experimentezi pe pielea ta, chiar și la 3 ani!

Elefanții din Sri Lanka mi-au plăcut mai mult

Am citit  mult pe tema exploatării elefanților în scop turistic și am preferat să mergem să îi vedem doar în mediul lor natural. Am mers în safari în Sri Lanka și a fost minunat. Nici măcar nu a fost nevoie să îi explic lui Eric diferențele între animalele aflate în libertate și cele captive. Câteva luni mai târziu, am trecut cu mașina în Phuket pe lângă câteva “sanctuare” iar reacția lui a venit foarte firesc “Nu îmi place aici, elefanții din Sri Lanka mi-au plăcut mai mult!”. Cea mai bună lecție de respect pentru mediu pentru copil este să vadă natura în forma ei autentică!

Hai să mergem acasă!

Călătorind cu copilul, am învățat încă o dată că acasa nu trebuie să fie un loc anume. Acasă e în primul rând o stare de spirit. Pentru el, acasă era fiecare loc în care ne lăsam bagajele și dormeam. Acasă este acolo unde locuim și ne simțim bine împreună, nu contează că pentru o noapte, o săptămână sau o lună. Prima dată când a spus “Hai să mergem acasă” am început să îi explicăm “Călătorim, mai durează puțin până ne întoarcem în Romania”. Iar el a venit cu un răspuns plin de candoare “Nu, nu la Cluz, acasă acolo la pensiune unde am lăsat geanta, acolo acasă vleau să melgem!”

Ce templu e astă, că n-are tavă cu bani?!?

Am vizitat locuri aparținând unor culturi diferite și am încercat de fiecare data să îi explicam lui Eric ce vedem, adaptând pe limba lui și lăsând la o parte conceptele foarte abstracte. A înțeles că o biserică, un templu sau o moschee sunt foarte similare ca scop, o vreme chiar le încurca între ele sau ne întreba de ce în unele trebuie să se descalțe, iar în altele nu. Ce ne-a uimit însă a fost că a observat singur că banii colectați sunt o chestiune comună atunci când vine vorba de religie. Am vizitat un complex de temple budiste de la Dambula, aflat într-un ansamblu de peșteri în Sri Lanka, iar el a fost foarte uimit în peșterile mici, care adăposteau doar câte o statuie “Ce templu e astă, mami, că n-are tavă cu bani?!?”.

Când mai venim, să nu uităm să luăm viză, ca să stăm mai mult

Bali a fost unul din locurile noastre favorite. Ca dovadă, am stat o lună întreagă acolo; aceasta este de altfel perioada maximă pe care o poți petrece în Indonezia ca cetățean român, dacă nu ai viză. Eric a simțit și el cât de mult ne-a plăcut acolo și nu putea înțelege de ce plecăm. A fost de fapt una din puținele dăți când și-a exprimat clar dorința de a sta mai mult înr-un loc. I-am explicat că și nouă ne place dar așa sunt regulile, că nu este permis să stam mai mult fără viză. Cred că s-a gândit mult la asta pentru că în avion, în drum spre Malaezia, ne-a întrebat “Cum putem să avem viză în Bali? Când mai venim, să nu uităm să luăm viză, ca să stăm mai mult!”.

Ce au oamenii ăștia cu mine?

În foarte multe tări și culturi, copii mici sunt priviți ca un accesoriu, nu ca o ființă cu drepturi și dorințe proprii. În multe situații, Eric era de-a dreptul agasat de localnici sau alți turiști care doreau să îl mângâie sau fotografieze; un copil mic, blond și cu ochi albaștri este o prezență destul de exotică în sud-estul Asiei. Eric a avut în mod natural o reacție negativă la această invadare a spațiului său personal și m-a întrebat de multe ori “Ce au oamenii ăștia cu mine? Eu nu m-am legat de ei!”. Din păcate, atitudinea lui defensivă era rar luată în seamă ceea ce cauza, pe bună, multe frustrări din partea lui.

Aici de ce nu au voie copii să se joace?

Încerc să îmi păstrez o atitudine obiectivă și fără idei preconcepute de câte ori ajung într-o țară nouă. Însă, vizitând câteva țări comuniste, am observat că atitudinea rigidă și regulile fără sens sunt constante în astfel de societăți. În Cuba și Vietnam, Eric a avut aceeași dilemă “Mami, aici de ce nu au voie copii să se joace?!?”. Acestea au fost singurele țări vizitate unde, în magazinele, Eric, copii în general, nu aveau voie nici măcar să atingă jucăriile expuse. 

Sunt doar câteva exemple, câteva lecții pentru Eric, dar și pentru noi. Cu siguranță am uitat multe din ele; nu doar copii uită, ci și noi, adulții, dar asta nu înseamnă că nu ne bucurăm de ceea ce facem!

Pentru mai multe idei de călătorii alături de copii, sfaturi, sugestii și opinii, te așteptăm în Grupul Familiilor Călătoare.