Pentru o vacanță exotică la finalul iernii lui 2022 am ales să mergem cu copilul în Zanzibar. Februarie-martie marchează finalul sezonului aici, iar condițiile de călătorie actuale ni s-au părut extrem de favorabile, fără restricții și bătaie de cap în legătură cu pandemia.
În fiecare an mergem la finalul iernii într-o vacanță axată în primul rând pe ce i-ar plăcea lui Eric. El e născut la finalul lui februarie și nimic nu mi s-ar părea mai potrivit ca și cadou decât zile minunate petrecute împreună, cu activități de care să ne bucurăm cu toții.
Cum ne-am organizat vacanța de 10 zile în Zanzibar
Am petrecut 10 zile cu copilul în Zanzibar și acest interval mi se pare minimul de care ai nevoie pentru a te bucura cu adevărat de ce îți oferă insula. Au rămas și locuri unde nu am apucat să ajungem, însă nu am ratat nimic major și am avut timp și pentru relaxare. Am studiat mult înainte de plecare despre Zanzibar și activități disponibile, astfel că am stabilit traseul aproape integral dinainte. Am lăsat suficient loc în program aproape zilnic și pentru plajă sau piscină, pentru a nu-l obosi prea tare pe Eric și pentru a avea o vacanță relaxantă. Dacă mergeți fără copii, se pot grupa fără probleme 2-3 activități din aceeași zonă într-o singură zi.
Astfel, programul celor 10 zile petrecute în Zanzibar cu copilul a arătat astfel:
Ziua 1 – Am ajuns în Zanzibar după amiaza, am preluat mașina și am ajuns la hotel în Paje exact la timp pentru cină.
Ziua 2 – Relaxare la piscină și plimbare pe plaja din Paje, pentru a ne reveni din oboseala călătoriei
Singura activitate programată a fost prânzul la celebrul restaurant The Rock, pentru a sărbători cei 6 ani împliniți de Eric exact în această zi. A fost o experiență extraordinară! Mâncarea la The Rock Zanzibar este delicioasă, la fel și cocktailurile, iar atmosfera și servirea fac să merite din plin prețurile ceva mai mari decât la alte restaurante de pe insulă. E un loc unic unde chiar recomand să ajungeți în timpul vacanței în Zanzibar!
Ziua 3 – Jozani Forest și Zanzibar Butterfly Center
Jozani Forest este cel mai mic parc național din Tanzania, și singurul din Zanzibar. Atracția principală de aici sunt maimuțele Red Colobus, specie care trăiește în sălbăticie doar pe aceasta insulă. Parcul se vizitează în grupuri mici, doar împreună cu ghid, care ne-a explicat multe despre vegetație și fauna de aici și ne-a răspuns cu răbdare la orice întrebări. Plimbarea e lejeră, nu îți pune la încercare condiția fizică și nici nu e nevoie de încălțăminte specială. Recomandarea noastră e să mergeți la Jozani Forest în prima parte a zilei, când maimuțele sunt mai vioaie, după prânz multe din ele retrăgându-se în desișul junglei.
Chiar lângă Jozani Forest se află Zanzibar Butterfly Center, unde am putut admira o mulțime de fluturi mari și colorați. Mai văzusem ceva similar în Columbia, însă totuși ne-a plăcut că am oprit și aici.
Ziua 4 – Insula Changu și Stone Town
Insula Changu a funcționat în trecut o închisoare pentru sclavi, iar la începutul secolului XX a devenit centru de carantină pentru coloniile britanice din zonă, în special pentru a combate cazurile de febră galbenă. În prezent, aici se află un sanctuar de țestoase Aldabra, originare din Seychelles. Eric a fost fascinat să vadă pentru prima dată aceste exemplare gigantice, despre care am aflat și noi multe lucruri interesante.
La revenire în portul din Stone Town, am mai rămas pentru câteva ore să explorăm orașul. Recomandarea mea, dacă vreți să vedeți cu adevărat orșul inclus în patrimoniul UNESCO, e să luați cu voi un ghid. Astfel nu veți rata clădirile faimoase și arhitectura care combină într-un mod unic stilurile swahili, european, indian și arab, dar veți și evita localnicii foarte agasanți care se oferă peste tot să vă ajute pentru un mic bacșiș. La vechiul fort, foarte aproape de port, este un centru de informare turistică unde e cel mai simplu să apelați la cineva pentru a vă ghida.
Cu copilul de 6 ani nu ar fi fost foarte plăcut să ne plimbăm mai multe ore prin praf și căldură, și nici nu am fi putut urmări explicațiile unui ghid. Astfel că am făcut doar o scurtă plimbare, cu pauze pentru prânz și înghețată, cât să ne facem o idee cu privire la oraș.
Ziua 5 – Nungwi – acvariul natural cu țestoase, plimbare prin magazinele de suveniruri și apus pe plajă
La Nungwi am vrut neapărat să mergem după amiaza, pentru a admira acolo apusul pe plajă. Înainte de asta ne-am oprit la Nungwi Aquarium, de fapt o lagună naturală alimentată cu apă din ocean în timpul fluxului. Aici este căminul mai multor țestoase, capturate accidental, găsite rănite sau abandonate ca pui; periodic, acestea sunt eliberate în ocean, făcând loc altor exemplare pentru a fi îngrijite aici. Înainte să ajungem am avut o ușoară reținere față de înotul cu țestoasele, îmi părea o activitate artificială și invazivă pentru animale; însă am văzut că trăiesc într-un mediu apropiat de cel natural, mult mai bine decât la un acvariu clasic.
Ziua 6 – Snorkeling lângă insula Mnemba
Am pornit în excursia de snorkeling dimineața la ora 7, pentru a nu se aglomera foarte mult, dar și pentru a evita căldura dogoritoare de la prânz. Prima oprire a fost pentru a vedea delfini, și am putut inclusiv să înotăm alături de ei în ocean, o experiență foarte specială. Apoi ne-am oprit cu barca în apropiere de insula Mnemba (pe plajă au voie să coboare doar turiștii cazați aici). La snorkeling în Zanzibar poți vedea o mulțime de pești de toate culorile, iar reciful e bogat și destul de bine păstrat. Însă cel mai mult mi-a plăcut că am putut avea această experiență împreună cu Eric, la prima lui încercare de acest fel. Bineînțeles că a fost ușor reticent la început (deși am exersat cu masca de snorkeling în piscină), dar i-a plăcut foarte mult și a fost tare impresionat de ceea ce se ascunde sub apă, la mică adâncime.
Ziua 7 – Turul unei ferme de condimente
Vizita la o fermă de condimente a fost printre primele obiective pe lista mea pentru Zanzibar. Am mai făcut o vizită similară cu câțiva ani în urmă, în Sri Lanka, însă de această dată mi s-a părut mai impresionant. Și a fost o minunată lecție de biologie pentru Eric, nu ai cum să înveți așa ceva la școală! Noi am ales să mergem la Tangawizi Spice Farm, pe baza review-urilor citite pe internet și am făcut o alegere foarte bună! Pe parcursul a mai bine de 90 de minute am văzut/mirosit/gustat diverse condimente și plante aromatice, am mâncat fructe tropicale și am băut cocos proaspăt. Ghidul nostru, un băiat foarte simpatic și bun cunoscător al plantelor pe care ni le-a prezentat, a avut răbdare cu toate întrebările noastre și a făcut totul foarte interesant și pentru Eric.
Ziua 8 – Relaxare la plajă pentru mine și Eric; excursie la scufundări pentru Andrei
Ziua 9 – Plimbare pe plajă la reflux până la reciful de corali
Reef Walk a fost cea mai deosebită activitate pe care am avut-o în Zanzibar. Pe porțiunea de plajă care rămâne descoperită la reflux și care poate ajunge până la 2 km, am descoperit numeroase vietăți marine care în mod normal ar fi vizibile doar la snorkeling sau scufundări, precum și „ferme” de alge, de unde femeile zanzibareze, cu baticurile lor colorate, recoltează algele și le pun la uscat la soare, pentru a le vinde apoi către producători de cosmetice
Ziua 10 – Plecare din Zanzibar dimineața devreme
Am avut zborul dimineața la 8, astfel că am fost cazați pentru ultima noapte în Stone Town, foarte aproape de aeroport, pentru o oră de somn în plus.
O decizie importantă a fost să închiriem mașină în Zanzibar, lucru care ne-a dat multă flexibilitate și ne-a permis să ne organizăm programul mai pe gustul nostru.
Unde am stat în Zanzibar
Dacă ai suficient timp pentru a sta mai mult de o săptămână în Zanzibar (ceea ce ar fi recomandabil), sfatul meu e să stai în minim două locuri diferite. În general vizitatorii preferă coasta estică a insulei, mai dezvoltată din punct de vedere turistic și cu plaje deosebite. La fel am optat și noi, însă și aici diferă mult lucrurile. Zona sudică a coastei, ceva mai aproape de capitală și de aeroport, e mai aglomerată și mai animată. Satele au fost transformate în mici stațiuni, iar la plimbare pe plajele largi ai o mulțime de baruri sau magazine de suveniruri. De asemenea, e o zonă foarte bună pentru a încerca kite surfing. Mai spre nord se schimbă puțin lucrurile, plaja e mai fragmentată de zone stâncoase, deosebit de spectaculoase, e mai multă liniște și hotelurile sunt mai răsfirate.
Găsiți aici mai multe recomandări de cazare în Zanzibar.
În cele 10 zile petrecute în Zanzibar am ales să stăm inițial în Paje, una din cele mai populare localități turistice de pe insulă. Am ajuns relativ ușor de la aeroport, ceea ce e important după un zbor lung cu copilul, și ne-am organizat câteva zile mai multe activități în apropiere. În Paje am stat la Dhow Inn Boutique Hotel, un complex hotelier mic, aflat exact pe plajă; puteți citi mai multe detalii în articolul despre cazarea noastră în Paje. Apoi ne-am mutat spre nord, la AHG Waridi Beach Resort & Spa, în Pwani Mchangani. Waridi e un complex de tip all inclusive, care ne-a permis să lenevim fără griji în ultimele zile de vacanță; găsiți aici mai multe detalii despre hotel și cum ne-am simțit acolo.
Din ce am văzut, cred că ne-ar fi plăcut și în zona de nord a insulei, în Nungwi sau Kendwa, însă mi s-au părut potrivite în special pentru tineri sau cupluri.
Ce am mâncat în Zanzibar
Gurmanzi cum suntem, toți trei, Zanzibar ni s-a părut un rai al gusturilor și aromelor. Nu degeaba este supranumită insula condimentelor! În plus, mixul de civilizații care au trecut pe aici de-a lungul anilor și-a lăsat puternic amprenta asupra gastronomiei. Dar nu trebuie să vă faceți probleme, și copiii, oricât de mofturoși ar fi, vor avea ce mânca în Zanzibar. Ba chiar v-ar putea surprinde cu preferințele lor culinare; Eric a instituit în Zanzibar deviza „nici o zi fără caracatiță”, ba chiar a mâncat asta și la prânz și la cină în câteva rânduri!
În Zanzibar, am mâncat zilnic fructe de mare sau pește oceanic, pregătite în general la grătar, dar și diverse preparate din bucătăria swahili, care mi s-a părut ca aduce puțin cu bucătăria indiană. Multe din hoteluri sunt deținute de europeni, deci peste tot găsești fără probleme preparate internaționale. Am fost chiar uimită să găsesc frecvent în meniu pizza și paste, iar cele gustate au fost extrem de bune chiar și dacă nu luam în considerare că mă aflu pe o mică insulă africană. Ce nu găsești nicăriei în meniu în Zanzibar e carnea de porc, fiind o zonă aproape integral musulmană, însă nu i-am simțit deloc lipsa.
La capitolul fructe tropicale, Zanzibar e un vis! Nu am mâncat în multe locuri mango sau fructul pasiunii la fel de bune ca și aici (și mi s-a spus ca la început de martie deja e extrasezon și că așteaptă începerea ploilor pentru fructe foarte bune!). Iar apa din nucile de cocos e perfectă pentru a te hidrata pe căldura de acolo!
Costuri orientative pentru o vacanță în Zanzibar
Evit să vorbesc despre „bugetul necesar” pentru că fiecare ne organizăm după propriile preferințe și posibilități, astfel încât și bugetul pentru o vacanță în Zanzibar diferă foarte mult. Las totuși mai jos câteva repere orientative, pentru a ști cum să vă faceți planurile dinainte:
- Mașina închiriată – 240$/9 zile (cu permis local inclus, am scris aici pe larg detaliile)
- Excursii: Prison Island – 25$/pers., snorkeling Mnemba – 20$/pers., scufundari Mnemba – 110$/pers., intrare Jozani Forest – 12$/pers., intrare Mnarani Aquarium – 10$/pers., tur fermă condimente – 10$/pers.
- Mâncare și băutură: prânz/cină la restaurant – 8-12 $/pers, apă îmbuteliată 500 ml – 0.4$, bere – 2-5$, cappuccino/espresso – 2$, fresh/smoothie din fructe proaspete – 2$, cocktail cu alcool 7-10$ (5-6$ la Happy Hour)
- Fructe proaspete pe marginea drumului: fructul pasiunii 0.8$/10 buc., mango de la 1$/10 buc. pt. sortimentele mici până la 0.8$/buc. pt. soiurile mari, nucă de cocos 1-2$/buc.
De menționat că la tarabe și magazine de suveniruri totul este negociabil, la fel și tururile organizate de localnici. Însă aproape în fiecare excursie am lăsat la final ceva în plus pentru ghid, în funcție de cât de mult ne-a plăcut și cum am simțit în acel moment. De asemenea, noi am ales întotdeauna variante care să ne fie la îndemână și pe care le-am considerat sigure și pentru copil; pentru călătorii cu buget limitat se poate ajunge la costuri mult mai mici făcând doar mici concesii.
Cazare găsești în Zanzibar pentru orice buget, cel mai bine e să verifici exact oferta disponibilă pentru perioada dorită.
O parte semnificativă a costului unei vacanțe în Zanzibar este biletul de avion, fiind vorba de o distanță deloc mică. În ultimii ani au fost din București și zboruri charter, operate de mari agenții de turism de la noi. Am cerut o ofertă să doar pentru zbor, fără pachetul de cazare oferit de ei, însă prețurile mi s-au părut extrem de mari (aproximativ dublu față de cât am plătit noi în final). Pentru zboruri de linie, cele mai populare și mai rapide variante sunt prin Dubai/Doha din București sau prin Istanbul sau Munchen din Cluj. Noi am ales în final să zburăm din Budapesta, prin Dubai, atât datorită costului foarte avantajos (am plătit mai puțin de 500 euro/persoană), cât și a conexiunilor nu foarte favorabile pentru multe din zborurile din Cluj.
Pentru mai multe idei de călătorii alături de copii, sfaturi, sugestii și opinii, te așteptăm în Grupul Familiilor Călătoare.
[…] când mergem în fiecare an în vacanța de ziua lui Eric. De această dată am explorat timp de 10 zile în Zanzibar, destinație aleasă oarecum la întâmplare, cu toate restricțiile datorită pandemiei, dar […]
[…] am citit multe opinii negative, am concluzionat că nu e foarte complicat, și am avut dreptate. Vacanța cu copilul în Zanzibar a fost o experiență minunată și faptul că am avut mobilitate și flexibilitate a contribuit […]
[…] ultimele zile din vacanța noastră în Zanzibar cu copilul, am căutat un hotel de unde să nu fie nevoie să mai ieșim, decât dacă avem chef. În prima […]
[…] vacanța de la finalul iernii în Zanzibar am ales ca primă oprire Paje, cea mai populară locație turistică de pe insulă. Paje e un fost […]